Francezii si nemtii vor sa prezinte la sfarsitul lunii un plan comun de lupta impotriva somajului in randul tinerilor la nivelul Uniunii Europene. Planul prevede acordarea unor credite intreprinderilor care se vor angaja sa recruteze sau sa formeze tineri.
Initiativa comuna a ministrului francez al Muncii Michael Sapin si a omologului sau german, Ursula von der Leyen, intitulata “New Deal for Europe”, urmeaza sa fie prezentata intr-o conferinta la Paris, pe 28 mai, organizata de investitorul filantrop germano-american Nicolas Berggruen. Ministrii Finantelor Pierre Moscovici si Wolfgang Schauble vor lua de asemenea parte, conform unor surse apropiate guvernelor si organizatorilor conferintei.
“Va fi o intalnire in care ministrii Finantelor si Muncii vor fi impreuna”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Finantelor, Martin Kotthaus. “Desigur, exista o coordonare stransa intre doamna von der Leyen si domnul Sapin”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Muncii, precizand ca in cadrul conferintei va fi abordata problema modului de motivare a intreprinderilor pentru ca acestea sa angajeze tineri, si anume ajutandu-le sa obtina acces la creditare.
Planul prevede ca Banca Europeana de Investitii (BEI) sa acorde credite in valoare de cateva miliarde firmelor care se vor angaja sa recruteze sau sa formeze tineri. Uniunea Europeana (UE) a ajuns deja la un acord pentru alocarea sumei de sase miliarde de euro, pana in 2020, luptei impotriva somajului in randul tinerilor. Aceasta suma va servi ca garantie pe langa BEI, care va putea, astfel, sa multiplice pana la zece ori, adica 60 de miliarde de euro, suma imprumutata intreprinderilor implicate.
Acest plan ar putea fi o solutie pentru tarile aflate intr-o grava recesiune, mai ales daca tinem cont ca Grecia a anuntat pentru luna februarie o rata a somajului de peste 60% in randul tinerilor. Situatii grave au fost raportate si in Spania, Irlanda, Portugalia sau Italia, iar in Cipru se asteapta ca rata somajului sa explodeze datorita problemelor financiare pe care le traverseaza tara in ultima perioada.
Sursa: AFP, Mediafax, wall-street.ro
5 Comments