Am sunat un vechi amic

In fine… mi s-a întâmplat prima dată o chestie pe care habar nu am unde să o pun, în lista experiențelor personale… cred. Am sunat un amic de pe vremuri, să-i spunem, Viorel, ca să schimbăm datele de contact, eventual să ne adunăm cu fosta gașcă de montaniarzi… în fine… destul de crispat și laconic, mă gândeam că la ora 18.oo (m-am uitat pe urmă la înregistrarea datei pe telefon), poate că nu picasem bine… printre altele, l-am rugat să dea numărul meu unui fost prieten din facultate, împreună cu care acest amic lucrează de când lumea… ne-am luat la revedere și am închis… Între timp, trecusem de o intersecție, și nu prea mai știam unde mă aflu, iar glesna dreaptă începuse să-și facă simțită… nesimțitoarea ei șicană dureroasă(de la o căzătură cu bicla)… când să mă așez pentru a masa un pic zona pricinoasă, țâr-țârrr de la Viorel… o voce *blondă*: – sunt soția lui V.X. – aaa! bună seara. îmi pare bii… – vă rog să nu-l mai sunați! acum are altă viață… nu-l mai sunați! (era prima dată în 17-18 ani… cred că o dată l-am mai sunat, dar nu bag mâna în foc… ne-am revăzut acum vreo trei-patru ani, la înmormântarea unui prieten comun) – dar, l-am sunat fiindcă… – nu-l mai sunați! are o viață acum! (vocea e frumoasă, ușor în alertă, dar nu e nervoasă, ci foarte insistentă și plină de încredere în ceea ce spune) – uitați ce este, am fost prieteni , am fost doar…colegi (ce puteam să-i spun? despre bucuria drumețiilor sau a conversațiilor? despre serile așa de plăcute cu grupul nostru la o bere? Despre expedițiile nocturne prin cluburi? Să-i fi spus că beau o bere cu camarazi de arme?Am rugat-o să-i dea numărul meu, lui V, care a fost prietenul meu! – Ştiu. mi-a spus. Bine… să.. dea…u (aici nu prea am înțeles bine) – adică, tot dumneavoastră i-l dați? – aa, nu… să i-l dea (era prima dată când părea scoasă de pe consecventa stradă a încrederii nestrămutate), dar nu-l mai sunați! – bine, de acord. la revedere

Dar, cred că femeia s-ar simți bine cu noi, în eventualitatea că vom reuni vechea gașcă, fie și pentru o seară… m-am așezat moale pe bordură și, aprinzându-mi o țigară, încercam să pricep ceea ce mi se întâmplase… la naiba! Este prima dată când am o asemenea conversație și mi s-a părut tare aiurea…

Am revenit acasă pe jos, am văzut o mașină Mercedes Vito și potăile cu roți pe spate… parcă, lumea căpătase iar formă și culoare… parcă se prefigurau în aceste mici întâmplări ale străzi, povești de iubire… pentru o mașină superbă, nu am întrebat încă anul de fabricație, tot atât de frumoasă ca și o femeie răsfățată, și pentru două potăi paraplegice sau accidentate… nu am întrebat încă… data viitoare, când ne vom fi revăzut, pe stradă, seara, înainte de înnoptare…am să întreb!

Hai, din blogosfera romanească vă doresc s-aveţi o zi tare faină

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s