Hazard – intre mit si realitate

Doar pentru cateva momente ma oprisem alaltaieri sa privesc cum vantul trece printre firele tale de par si mi se parea ca se alungesc dincolo intr-o lume pe care o stiu, o cunosc. Intr-o lume in care nimic nu e hazard, lucrurile sunt asezate, sun bine stiute…

– Ce mai faci?

Intre doua respiratii mi te aduc aminte. Ai acceasi statura inalta, aceeasi ochi tristi, aceleasi haine umede, si atingi totul asa cum imi aduc si eu aminte ca o faci. Intre doua respiratii nu mai e aer, e timp suspendat, nemiscat. E momentul in care totul incremeneste intr-o pozitie intepenita.

– Acum te ascult!

Intr-o primavara ce parea o toamna nesfarsita pasise pe un coridor ce semana foarte bine cu toate povestirile despre “tunel” al celor care trec din viata la moarte si pe care la capatul tunelului ii asteapta o lumina. Pe el nu il astepta nimic…in capatul coridorului era intr-adevar o lumina ce patrundea printr-o fereastra jumate termopan jumate altceva. Un ghiveci cu o floare aproape ofilita era asezat langa usa cu patrate de lemn in care vroia cu tot dinandinsul sa bata.Inainte sa faca asta a mangaiat fiecare patrat… a respirat cu nasul lipit de lemnul usii… a suspinat, gandind ca nu avea puterea sa o faca.

Din interior, zgomotul apei ce tasnea dintr-o para de dus parea sa il incurce si mai mult. O sa bata si nu o sa-l auda, ori si daca raspunde e cel putin stanjenitor sa raspunda… e la dus, si daca e la dus si raspunde cum o s-o faca? asa cu un prosop … e mult prea…nu, nu … e mai bine sa nu bata. Va veni altadata, candva, curand, la fel cum n-a mai venit de atatea ori…

Desi se departa de usa si pasea in directia opusa luminii cand oarba cand vie ce patrundea pe mizeria aia de geam, avea timpanul lipit de usa….de lemn… de ce e dincolo de usa…de para de dus, de cada, de apa …

La un moment dat zgomotul ce il facuse sa plece a disparut si cu el si ultima farama de argument ce il facuse sa nu mai bata la usa. Asta e bate si gata. Se repede inapoi pe coridor, mananca centimetru cu centimentru cimentul pe care paseste… usa… lemnul… da o sa bata la usa… asta va face..da..e convins…e prea multa lumina… nu mai e zgomot… si a batut in usa. Uita sa mai respire si totusi respira alandala… poate nu aude… poate nu … si usa se deschide..

– Buna…mmmm….
– Pana iti aduci aminte ce urmeaza sa spui haide intra … am lasat geamul deschis si se face curent… imi facusem un dus si..
– Da, da… ok
– Ia un loc pe undeva …. mai strang un pic la baie si apar si eu in 2 secunde.
– Ok, te astept

Un fotoliu plin cu haine, o masa de calcat, o veioza… un scaun incarcat cu niste cutii, se va aseza pe pat in singurul loc ce pare accesibil.

– Iarta-mi toata nebunia asta pe care o vezi in casa, nu stiam ca o sa am musafiri (zambeste)
– Nu, nu e nimic… e ok… nu trebuie sa te scuzi, eu nu am anuntat ca vin.. si de fapt si daca anuntam nu trebuia sa faci ceva…adica na’ intelegi… e foarte ok asa cum e….

– Ce mai faci?

– Eu? hmm… pai uite m-am gandit sa te vad, eram cumva prin zona… si m-am gandit ca…sunt in zona si am zis ca….

– Ar fi bine sa ma vezi…

– Da, adica, vroiam sa te vad….

– De ce..?

– Pai na’ daca nu e ok, pot pleca…

– De cand ai inceput sa nu te mai pricepi la vorbe? Si ce e cu stanjeneala asta de copil de clasa a patra?

– Pentru ca intrebi … de ce..? Si de ce-ul asta e cumva aiurea si asta pentru ca si tu stii de ce… si cand ma intrebi de ce …nu stiu ce sa raspund..

– Si cand nu stii ce sa raspunzi dai bir cu fugitii…

– Nu dau bir cu nimeni…. Doar ca stii de ce vreau sa te vad si stii ca vreau sa te vad… si sunt lucruri ce nu trebuie explicate si nu toate intrebarile ce incep cu “de ce?” pot fi raspunse sau au macar raspunsuri…

– Aham… Ieri am vomitat toata ziua…

– De ce?

– Mai bine te sarut pentru ca daca o sa continuam in ritmul asta o sa ma prind ca esti complet idiot…

Rade si se napusteste asupra lui, in de-avalmaseala aia o bluza si niste nasturi s-au suprapus tembel pe fruntea lui plina de broboane de transpiratie, oricum nu mai conta… de fapt daca trebuia cumva sa se raspunda la un “de ce” asta era raspunsul.

Urmele de buze si de incordare tasneau intr-un pat intortocheat ce devenea din ce in ce mai mare si neted ca intr-un univers paralel in care formele nu au forma in care timpul nu are masura si in care totul pare nimic.

Atat de important devenise sa se priveasca in ochi si sa nu-si mai raspunda la nimic. Cand buricul degetului ii presa pielea isi dorea ca urma aia sa ramana acolo pentru totdeauna, sa-si creasca mainile unul in altul si sa patrunda de tot, definitiv…dincolo, acolo unde ii astepta o lumina sau doar o fereastra impartita in doua … o parte termopan si cealalta altceva… o trecere ca intr-o respiratie oprita ca intr-o secunda incremenita in care nimic nu e intrebat si totul e dinainte raspuns.

Nimic nu e hazard cand totul e doar o intamplare….

7 Comments

  1. Absolul impresionant, nu credeam ca inca mai exista genul acesta de persoane foarte sensibile. Cred ca este cel mai frumos articol citit in ultimele luni de zile.

    1. Wouaaaaaaaaah, mais je ne savais pas !!!! Oh quelle superbe petite fille !!! Félitations aux parents ainsi qu’aux grands-parents………….. Tout plein de bonnes et belles choses à cette petite princesse d’amour !!!!! ça te va bien, de pouponner, Michel, hihihihi…………… Gros bisous à la tite chérie…. Bisouuuuuuuuuus !!!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s