Aplicatia Live Rescue

O echipă formată din câțiva studenți brașoveni a dezvoltat o aplicaţie, numită “Live Rescue”, ce ar putea ajuta serviciul de urgenţă 112.

Aplicația le-a adus tinerilor marele premiu al primei ediţii a Maratonului de Programare “Entrepreneurship”, organizată la Braşov.

Proiectul câștigător al echipei “Krankenschutz” din Braşov  permite cetăţenilor să intervină în cazul urgenţelor raportate în apropierea lor, înaintea sosirii echipajelor de urgenţă.

“Noi ne-am gândit că sunt multe situaţii când există o urgenţă raportată la 112 dar s-ar putea să fie într-o zonă greu accesibilă, fie o zonă de agrement sau convenţii, un festival sau un concert unde ambulanţa ar ajunge relativ greu, dar există şanse unde oamenii pot ajuta. Aplicaţia noastră constă într-un program instalat pe telefon, de regulă de către voluntari sau oameni care au o anumită pregătire necesară pentru a interveni să acorde primul ajutor, iar partea de server este un site care poate fi accesat de cei de la 112, care în momentul în care are loc un apel marchează pe acest site locul unde a avut loc o problemă, adăugând anumite detalii, iar persoanele care se află în acea zonă primesc automat notificări prin SMS pe telefonul mobil având şansa să salveze o viaţă înainte de a sosi echipajele de intervenţie“, a spus Andrei Bârsan, reprezentantul echipei câştigătoare, citat de mediafax.ro.

În cadrul maratonului, timp de 24 de ore, zece echipe de studenţi din Bucureşti, Braşov, Cluj, Timişoara şi Constanţa au dezvoltat aplicaţii care rulează pe sistemul android ce vor putea fi folosite şi accesate de pe smartphone şi tablete şi care au utilitate socială.

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s