Ciocarlia (1)

A fost odata in partile rasaritului un imparat si-o imparateasa. Imparatul acela se chema Titus , iar imparateasa Gheorghina.

Acesti doi domnitori traiau in pace , liniste, unire, dragaoste si aveau de toate bunataile; numai un singur lucru le lipsea…n-aveau nici un prunc.

Ce n-au facut?…intrebat-au pre toti oameniicei mai invatati ai imparatiei de sfat…Nu are doftor, pre care sa-l fi trecut cu vederea si sa nu-l fi intrebat…cum ar putea si ei capata un prunc? In urma, urmelor, cand vazura ca nimeni nu 0i poate ajuta, alergara si pe la vrajitoare.

Dar degeaba!

Intr-o zi, dupa ce isi pierdu toata increderea ca vor avea un prunc ca toata lumea, a facut imparatul asa o petrecer mare,la care s-au adunat toti sfetnicii, batrani si mai marii imparatiei sale dimpreuna cu sotiile lor.

Toate mamele cate se adunara la petrecere aceasta, se bucurau si0si leganau pruncii in bratele loe, numai imparateasa Gheorghina era foarte trist, pentru ca nu avea nici un prunc p[e care sa-l poate strange si ea in brate.

Iata insa ca intr-o noapte, dupa petrecerea avuta , i sa aratat imparatului Titus o baba in vis, care i-a spus urmatoarele cuvinte:

Inaltate Imparate ! nu te supara, ci te bucura, caci imparateasa Gheorghina va naste de buna seama un prunc, numai daca va merge la paraul care curge prin padurea de la capatul imparatiei tale si va bea apa dintransul.

Imparatul trezindu-se din somn, si-a insemnat foarte bine cuvintele si, cum s-a zarit de ziua, s-a sculat si s-a dus de i l-a spus fix in par imparatesei.

Gheorghina sa-l fi prins pe Dumnezeu de un picior si nu s-ar fi bucurat asa de tare, ca acuma cand auzi asa ceva . ce i-a spus imparatul, si fara a pierde timp a pornit catre paraul din padurea cea verde si-a baut apa dintransul.

Nu mult timp dupa aceasta, iata ca imparateasa Gheorghina si-a vazut visul cu ochii…a nascut o copila foarte frumoasa.

Copila aceasta crestea intr-o zi ca alta intr-un an, iar intr-un an cata alta in zece ani. Cine o vedea azi, maine nu o mai cunostea, atat se facea de voinica si mai frumoasa.

Dupa ce a crescut acum copila aceasta mare si a devenit fata-n floare, a inceput a iesi in toate diminetile ca sa priveasca rasaritul si apusul Soarelui.

Iesind asa in mai multe dati si privind cu orele cum rasare si apune Soarele, asa de tare i-a placut de acesta, ca pana la urma la indragit.

Dupa ce s-a indragit nu mai era nicio placere pentru dansa pe acest pamant, si prin urmare intr-o zi isi propuse sa calatoreasca spre Soare, sa afle palatul lui, s-apoi cat va fi si va trai sa nu se mai desparata de acesta.

Ca o copila buna ce era si-a spus aceasta dorinta a sa si maicai sale. Dar maicasa n-a vrut sa o lase nicaieri. Ea a spus apoi si imparatului dorinta sa, dar nici el n-a voit s-a lase nicaieri sa se duca, pentru ca amandoi o iubeau tare mult si nu stiau ce-ar fi facut daca unica lor fiica i-ar fi parasit…

Copila de suparare ca parintii sai nu vor s-o lase, a inceput a se usca si in vreo cateva zile asa de tare a slabit ca de abia se putea urni din loc.

Vazand aceasta imparatul  si-a calcat pe inima , i-a dat binecuvantarea parinteasca si toate cele trebuincioase de drum si apoi a lasat-o sa se duca in treaba sa…

 

povestea va continua…intr-o postatarea viitoare…

 

 

2 Comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s