Simona Halep a fost invinsă din nou de Maria Șarapova.

Cea mai valoroasă sportivă a României a ratat calificarea în semifinalele puternicului turneu de la Cincinnati, după ce a fost învinsă, în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 4-6, de Maria Șarapova, a cincea favorită a turneului.

De patru ori se întâlniseră până acum Simona și Maria, iar constănțeanca de pe locul doi în lume părăsise de fiecare dată terenul învinsă. La fel s-a întâmplat și azi-noapte.

Simona a făcut un meci excepțional, arătând o mobilitate uluitoare prin care a contracarat jocul în forță al vedetei născute în Siberia, care a fost însă, din nou, prea puternică.

Halep a câștigat primul set după un joc perfect la retur. Rusoaica nu a reușit să își apere nici măcar o dată serviciul și, în ciuda ambiției sale extraordinare, nu a reușit decât trei break-uri. Scorul primei manșe: 6-3.

Șarapova, care nu a strălucit în circuitul WTA de la victoria împotriva Simonei, în finala de la Roland Garros, cedând în sferturile de finală la Wimbledon și în turul trei la Montreal, a arătat un joc foarte bun pe cimentul din Ohio, însă nu a fost de ajuns.

Rusoaica a apelat din nou la toate trucurile pe care le-a învățat în cei 13 ani de tenis la cel mai înalt nivel. A cerut o pauză de toaletă, a lungit perioadele dinaintea fiecărui serviciu și s-a contrat cu arbitrul de scaun. Totul a fost, însă, în zadar.

Simona a început în forță și setul secund, apelând chiar și la sfaturile antrenorului Wim Fissette, lucru care se întâmplă extrem de rar. ”Trebuie să fi mai agresivă. Ai încredere în tine. Totul merge cum trebui”, au fost sfaturile belgianului.

Cu toate că părea doborâtă, Șarapova a revenit splendid în meci. A întors scorul de la 0-2, iar apoi s-a desprins pentru prima oară în meci, la 5-3, după o evoluție splendidă la retur, dar și de la linia de serviciu.

Simona a reușit să salveze trei mingi de set la 5-4, însă Maria a reușit să se regrupeze și a împins meciul în setul decisiv.

Simona a început cu un avans de două game-uri și a treia manșă, însă, la fel ca în setul precedent, rusoaica a reușit să egaleze. Încurajată frenetic de cele câteva zeci de români prezenți în tribune, Simona a reușit, totuși, să respingă multă vreme atacurile însoțite de răcnete ale Șarapovei.

Cele două jucătoare au mers cap la cap până spre finalul setului, când, la scorul de 4-4, rusoiaca a reușit un break, iar apoi a închis meciul pe propriul serviciu.

Bătălia de pe cimentul de la Cincinnati a durat două ore și jumătate.

Pentru Simona urmează ultima repetiție înainte de US Open: turneul de la New Haven, unde anul trecut a câștigat trofeul.

 

One thought on “Simona Halep a fost invinsă din nou de Maria Șarapova.

  1. Aceasta mare sportiva ma uimeste mereu de fiecare data cand aud de ea. Chiar daca nu a castigat, ea e o invingatoare si ne face sa fim mandri ca suntem romani!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s