Cizmarul

Ma simt neobisnuit in pravalia unui cizmar. Gasesc locul lui de munca unic, diferit. Privind la sutele de pantofi stricati care zac pe rafturile bine organizate, ma intreb cine i-a incaltat si descaltat, pe unde au umblat, pe ce drumuri prafuite s-au zdrentuit.
Cizmarul pe care-l cunosc este bulgar, un brunet cu sprîncene întunecate, dense, cu o privire deloc timida. Intrat in dugheana lui, sunt parca transpus intr-un secol vechi si uitat. Muzica este ascultata la un radio bătrîn, cu sonor ragusit, pe o masa acoperita cu o broderie tolănesc ziare prafuite, o vaza cu flori din plastic. Nările îmi sunt pline de un miros greoi de crema de pantofi, iar cind ii urmaresc mîinile, descopar o grosime si o asprime care ma intriga.
Cu acele mîini, repara si infrumuseteaza stricaciunile, lustruieste si astupa gaurile din talpile pantofilor. Pe o romana ruseasca si raspicata, imi transmite pretul. Ma taxeaza 45 de lei pentru niste fîsii subtiri dintr-un fel de cauciuc, aplicate pe talpa noilor mei papuci, sa ma ajute sa nu alunec. Ma asigura ca munca lui este de calitate si rezultatul durabil.
Imi plac momentele mele petrecute in acel univers dezordonat si haotic al papucilor tociti si schiloditi. Cizmarul meu stie cu exactitate unde este fiecare unealta, cui, fermoar, ciocan.
Cand pantofii imi sint reparati, dupa vreo 3-4 zile, imi lasa mesaj pe telefon, cu o voce barbateasca care suna ca o porunca:
“This is your shoemaker. Your shoes are ready. You can come to pick them up. Okay!!”.