Darile noastre, de zi cu zi

Merg sa plătesc dările către stat, la Direcția de taxe și impozite. Recunosc ca trebuie sa ai curaj pentru o astfel de întreprindere, pastile la nervi în buzunare, analgezice în portofel și un zâmbet tâmp afișat pe fata când ajungi în fata ghișeului. O duduie se întoarce, miloasa, spre tine și spune candid: colega – Vica, care se ocupa, vine mai târziu, cam peste vreo juma’ de ora. Întreb, cu un rictus în coltul gurii, dacă nu cumva se poate ocupa altcineva de mine. Îmi neaga vehement abilitățile profesionale ale unei colege care își bea tacticoasa cafeaua într-un colt al biroului și privește pasiv pe geam cum e cu zarva din școala din apropiere. In secunda doi ma visez Rambo, cu rucsacul plin de grenade și focoase, pentru a curata zona de astfel de specimene plătite de către vițeii contribuabili. Știu, ele se vor virgine, la direcția unde se curata cetățeanul de ceva bănuți!
Are 30 de ani, are zâmbetul angelic, chipul cu trăsături fine, machiaj discret și interesant, mâini îngrijite și hainele asortate la o cămașă călcată impecabil. Vocea o are ca o privighetoare, pentru ca Vica noastră cred ca se visează solista în corul văduvelor pustiite de dorințe. Am uitat sa va spun ca pe cat de pedanta este, atât e de supraponderala. Bine, bine, zic eu în gândul meu, poate are o problema hormonala, poate ceva ușor la psihic, pe fond de stres ori de la lucrul cu clientul, șamd. Gândurile mi-au înghețat brusc, stand la rândul format la toneta unde vinde taxe pe pâine, când, printr-o întoarcere ca pe senile, apare în toată splendoarea ei cu un sandwich uriaș în mana, mușcând ca orice personaj din 1907 din el. Apoi, tacticos, către colega ei, rezuma toată filozofia de viata: Geto, eu sunt frumoasa ca mănânc bine și iubesc cu sufletul, total, bărbatul. Rămân siderat și ma gândesc ce noroc e pe omul acela, sa fie iubit de un maldăr de carne vie, dar cu suflet de taxe și impozite! O întreb discret dacă are ceva timp, pe banii mei, pentru a-mi șterge ceva milioane din cont. Rânjește șarmant și-mi spune ca la taxe trebuie sa am bani lichizi, cu plasticul VISA nu merge. Ma caut prin buzunare, o privesc fix și observ ca-i dispare orice urma de veselie când scot banii, tot din plastic. Ma cauta, evident, în baza de date și-mi arata în lehamite drumul spre casierie. Casiera, mai copila, zâmbește larg și îmi spune ca am de 10 lei reducere pentru ca sunt un contribuabil serios! Plătesc, primesc doua cearceafuri ca semn la treceri mele pe la zoo și îmi caut cu înfrigurare o guma prin buzunare, sa atenuez gustul amar al întâlnirii cu direcția cu nume pompos.

6 thoughts on “Darile noastre, de zi cu zi

  1. Aoleu, Rambooo te inteleg perfect, si eu am multe aventuri prin tara birocratiei.Eu ma ambalez mai tare ca tine…Ce Rambo? Rambo+Terminator+Alien+ cine mai vrei tu la un loc:)))

  2. Să vezi ce fain e la ANAF, la depunerea declaraţiilor. Nu ştii care-i coada şi care e ghişeul până la care se întinde. În jumătate de oră n-am înaintat 30 de cm. Se pot depune prin poştă, nimic de zis, dar datorită eficienţei serviciilor poştale, oamenii preferă să le depună acolo, să fie siguri că le-au dus cu mâna lor. De fapt, probleme vechi, nu ştiu cum de mă mai miră.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s