Izaura, zice ca isi da foc

IZAURA, AMENINŢĂ CĂ-ŞI DĂ FOC

de Andreea Munteanu

Izaura nu se lasă, ameninţă că-şi dă foc. Şi ştiţi de ce? Pentru că o judecă taman un prieten al lui Mircea Băsescu, judecătorul Deliorga. Păi dumneavoastră v-ar conveni să fiţi judecaţi de o cunoştinţă a părţii adverse? Mircea Băsescu însuşi recunoaşte că-l cunoaşte pe judecătorul Deliorga. Pentru că e din Constanţa. Dar că n-ar fi vorbit niciodată cu el. Cum aşa? Dumneavoastră vi se întâmplă să cunoaşteţi pe cineva cu care n-aţi vorbit niciodată? Izaura susţine că Băsescu cel mic vorbea cu Deliorga la telefon chiar în faţa ei. Cum se poate aşa ceva?

Şi tot la justiţie rămânem, mai exact la penitenciare. Pentru mulţi poate că a trecut neobservată ştirea demiterii şefului penitenciarelor. Demisia procurorului general a fost mult mai mediatizată. Nu aţi sesizat probabil râvna şi graba ministrului justiţiei de a-l înlocui pe Cătălin Bejan, motivul invocat fiind acela că ar fi admis eliberarea condiţionată a prea multor deţinuţi pe bază de lucrări ştiinţifice. Dar ce aţi spune dacă în locul lui ar fi numit adjunctul, adică unul dintre oamenii Monicăi Macovei? Păi al cui altcuiva?

5 thoughts on “Izaura, zice ca isi da foc

  1. cred că este în stare … ar fi păcat … … dar trebuie spus că este tot o urmare a activităţii logice, pline de responsabilitate şi milostenie a superbei şefe dna … … ăia care o tot laudă şi medaliază nu văd, nu aud ce fapte de vitejie face menagera aceasta care tot luptă , tot luptă cu corupţia şi corupţia tot creşte, tot creşte … deşi ea face tot ce poate … pt ce îi protejează pe cei mai mari prăduitori … sigur că pe degeaba ..

    • DA, are dreptate si nu merita sa fie judecata de judecatorul prieten cu MIRCEA BASSESCU….trebuie sa se demonstreze ca justitia este independenta nu corupta si mafiota…trebuie sa se faca o noua revolutie d-na realizator…d-voastra si colegii dv faceti emisiuni si aduceti informatii si documente care ar putea sa -i infunde in puscarii pe aproape toti din parlament si nu numai , dar se fac ca nu vad cei din institutiile Romaniei …MAFIA este cuvantul de ORDINE…

  2. S-a ajuns ca lupta sa fie dusa in tara asta de Izaura! Eu sunt convinsa ca ea n-a mintit cu nimic in tot ce-a spus.Mi-as dori niste politicieni care sa aiba curajul ei! Tot respectul pt ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s