Bullying-ul in scoli si pe internet

Bullying-ul in scoli si pe internet, fenomen nociv care a scapat de sub control

Bullying-ul este un fenomen cunoscut de decenii intregi, reprezinta o forma de abuz emotional si fizic asupra copiilor de catre alti copii si se manifesta foarte des in mediul scolar. De cativa ani, expansiunea fara precedent a retelelor sociale online a mutat acest fenomen traumatizant pentru copii si adolescenti in mediul virtual, acesta fiind numit de specialisti drept cyberbullying.

Psihologul Iuliana Fulas este de parere ca efectele bullying-ului asupra sanatatii psihice a copiilor, pot varia de la forme mai putin grave la forme extrem de grave, cum ar fi: crize de identitate, anxietate, depresie, tulburari de comportament, sau ganduri suicidale. “Unii copii mai puternici se folosesc de forta pentru a exercita superioritatea fata de cei mai slabi decat ei. Bullying-ul se manifesta printr-un comportament de hartuire si intimidare de durata, prin folosirea etichetelor, amenintarilor, umilirii, jignirilor, raspandirii de zvonuri false si, desigur, prin agresivitate fizica. Motivele pentru care elevii hartuiesc si agreseaza altii elevi sunt: dorinta de a-i domina pe ceilalti, de a fi populari, de a avea putere si de a fi respectati de restul grupului. Intotdeauna este atacat punctul slab al victimei, iar daca acesta este afectat, hartuitorii isi vor continua actiunile de umilire si mai mult”, explica psihologul Iuliana Fulas.
In opinia specialistului, in spatele acestui comportament de tip bullying exista o stima de sine scazuta a hartuitorului, compensata prin agresivitate, prin dorinta de a atrage atentia, chiar daca intr-un mod negativ. De regula, parintii acestor copii sunt autoritari sau agresivi, iar ei adopta comportamentul invatat acasa. Psihologul Iuliana Fulas a conturat si un profil al victimelor fenomenului de bullying, iar acestia sunt, de cele mai multe ori, elevi supraponderali sau subponderali, elevi care poarta ochelari, cei care au o stima de sine scazuta, cei care sunt vulnerabili si nu se pot apara singuri sau cei care fac parte din familii cu situatii financiare precare. De cealalta parte, hartuitorii sunt cei care doresc sa devina populari cu orice pret, au temperament inflexibil, nu sunt empatici, ba chiar se bucura cand fac rau celorlalti, acestia nu au o relatie buna cu parintii, si de regula sunt cei care au parinti cu un statut social superior.

Hartuitorii din scoli se muta si pe Internet

Cyberbullying-ul se refera la hartuirea prin telefon, prin email, sau in retelele de socializare online, prin raspandirea de materiale compromitatoare, cum ar fi: fotografii reale sau trucate, filmuletele denigratoare realizate in scoala sau in afara ei (mai ales cele de natura sexuala) sau crearea de conturi false care au ca scop umilirea copiilor care devin victime. “Este important ca profesorii sa inteleaga acest tip de comportament, sa nu-l confunde cu un conflict banal intre elevi si sa nu-l ignore. Ei trebuie sa inteleaga ca acesti copii doresc atentie si putere si trebuie sa-i indrume catre un psiholog. Copiii trebuie sa invete, in scoli, cum sa faca fata situatiilor dificile, trebuie sa invete sa-si transforme agresorii in prieteni, de exemplu sa-i trateze cum isi doresc ei sa fie tratati. Daca le raspund cu furie se transforma in victime. Daca sunt invatati sa nu reactioneze cu furie, vor castiga “jocul puterii”, aratandu-le respect agresorilor, iar acestia vor raspunde in acelasi mod. Oamenii se poarta dupa principiul oglinzii, daca se poarta frumos, comportamentul frumos va fi oglindit si vor raspunde in acelasi mod”, declara psihologul Iuliana Fulas.

Autoritatile din Romania ar trebui sa ia in serios acest fenomen

Psihologul Iuliana Fulas afirma ca acest fenomen trebuie luat in serios, iar autoritatile romane ar trebui sa acorde o mai mare importanta atat bullying-ului din scoli, cat si bullying-ului de pe Internet, pentru protectia drepturilor copilului. “In scoli trebuie sa existe educatia psihologica, prin educarea si dezvoltarea inteligentei emotionale. Mai mult, aceasta dezvoltare a inteligentei emotionale este bine sa inceapa de la gradinita, iar copiii sa fie invatati cum sa-si gestioneze mai bine emotiile si sentimentele si cum sa-si canalizeze furia si frustrarea in scopuri constructive, si nu distructive. Bullying-ul si Cyberbullying-ul sunt comportamente invatate, care pot fi prevenite si stopate, printr-o mai inchegata relatie scoala-parinti-autoritati”, explica psihologul Iuliana Fulas. Totodata, specialistul afirma ca adolescenta este un moment critic pentru dezvoltarea personalitatii antisociale, iar elevii cu comportament de tip bullying si cyberbullying de astazi sunt viitorii tineri cu comportamente antisociale, consumatori de droguri, alcool etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s