O relatie de lunga durata

Intr-o relatie de lunga durata partenerii se influenteaza foarte mult unul pe celalalt. Iubirea, atasamentul, co-dependenta, obisnuinta si intimitatea pe care cei doi o creeaza le modifica amandurora personalitatea si stilul de viata.

Daca la inceput cei doi se afla pe nivele de dezvoltare diferite, in timp ajung sa se armonizeze pana la numitor comun – iar asta uneori poate sa insemne ca unul dintre ei (sau chiar ambii) va regresa ca sa il intalneasca pe celalalt. Sigur, este posibil si ca cei doi sa evolueze impreuna, iar acesta este cazul cel mai fericit.

Sunt multe relatii in care unul dintre parteneri avea o viata bogata in stimuli si experiente, avea diferite preocupari si hobby-uri, insa dupa ce a intrat in relatie si gaseste un anumit confort, renunta sa mai creasca sau sa evolueze. Sunt multe relatii in care unul dintre parteneri nu avea anumite vicii, dar se lasa influentat de partener si este atras in realitatea celuilalt.

Fii mereu constient de faptul ca o relatie inseamna si zona de confort si ca vei face anumite concesii ca sa te armonizezi cu partenerul tau. Daca persoana pe care ti-o doresti alaturi are anumite particularitati care nu iti sunt pe plac, gandeste-te ca exista mari sanse sa nu se schimbe, iar tu, in numele iubirii, i te vei alatura in realitatea comuna pe care o veti crea.

Nu orice persoana de care te indragostesti poate sa fie si un partener de viata bun pentru tine si tine cont de acest aspect. Fa diferenta dintre indragostirea – pasiune si iubirea pe termen lung care implica intotdeauna admiratie, respect si pretuire fata de omul din viata ta, iar cand iti alegi partenerul alaturi de care vrei sa iti petreci viata gandeste-te daca vei evolua, vei stagna sau vei regresa alaturi de el.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s