Relatii-ciudatenii

Cam rece scaunul. Mă uit pe geam la clădirile vechi cu termopane noi care provoacă sângerări la nivelul globilor oculari. Mă uit o tură și la distrușii cu vieți goale din jurul meu. Încerc să mi-i scot din cap. Nimeresc jocurile pe telefon din a treia încercare. Mă gândesc la amicul ăsta nou polonez pe care mi l-am făcut. E cam tânăr. Dar dă semne că înțelege ce-i spui. Și pe deasupra e și băutor mâna întâi. Până la urmă, indiferent ce limbă vorbim, suntem amândoi niște străini în orașul ăsta, zic. Din spatele autobuzului se-aude “Bine, fă! Uite, vin să-ți aduc zece lei. De … să mă iei.” Nimeni nu zice nimic. Cu atât mai puțin eu.

E marti dup-amiază, parcă. Sunt vraiște și-ar trebui să ajung la birou. M-am trezit cam de-o oră, singur, cu ușa de la intrare deschisă. La o amică pe care toată lumea mă-ntreabă de ce nu ma casatoresc cu ea. Mi-amintesc că aseară (sau azi-noapte sau gen) am primit la un moment dat un telefon disperat și isteric “UNDE-I PRIETENUL MEU?! CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EL?!” “Sincer să-ți spun, nu știu.” L-am găsit mai târziu, dormea în dormitor. Revenind. N-o iau, ca nu vreau:). Prefer să ne facem creierii praf și să bem câte 24 de ore, dar nu. Mi se pare un semn de maturitate din partea mea. Asta este. Este o relație matură.

I-am lăsat cheia de la intrare într-o pereche de pantofi verzi. Dincolo de toate tâmpeniile, treburile astea zic ceva despre viața mea, mă gândesc. Știi care-i partea cea mai tare? Nimeni nu mă crede când le spun că am nistea ani.

Băi, voi ați văzut ce fete au oamenii îndrăgostiți? Nu prea mai umblu prin lume și m-am speriat în weekendul ăsta. Sâmbătă mă invită tovarășul meu Gică  la o “plimberică” prin parc. “Ce dracu’ ai, ești pe invers?”, îl întreb cu groază. “Nu, boule, mai vedem și noi oamenii, mai bem o bere, mai descifrăm misterele universului”, m-a liniștit el, care a făcut Filosofia în ultimul an de la liceu. Accept, dar nu fără puțină spaimă. Până la urmă eram doi năroji în parc. Și în timp ce Gică mă contrazicea, idiotul, pe o chichiță din “Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, vedem două ființe umane ciudate pe o bancă.

Ziceai că erau singuri în parcul ăla, așa de tembeli se uitau unul la altul. Se țineau în brațe și se priveau de credeai că unul dintre ei intră în pârnaie după o juma’ de oră. Gică, mai poznaș din fire, îmi propune:  “Hai să aruncăm apă pe ei, am o găleată în mașină!”. “Potolește-te, măi”, îi zic. “Hai să trecem pe lângă ei și să râg!âim”, îi mai trece prin cap camaradului meu. Abia l-am ținut în frâu, voia chiar să-și dea pantalonii jos în fața bieților oameni. În fine, ne-am îndepărtat cu amărăciune că astfel de oameni populează parcurile. Trist. M-am gândit să fac o petiție, gen Gâdea – La pușcărie cu oamenii îndrăgostiți! 

PS – by the way, Turgheniev spunea că, atunci când dorm, toți oamenii au fețe de imbecili. Dacă nu vă vine să credeți, treziți-vă noaptea și uitați-vă la partenerul de viață!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s